E sambata, una din zilele in care imi place sa pedalez mult.. fara stresul de a ajunge la o anumita ora acasa pentru a merge la servici. Desi e totusi februarie, sunt cateva grade cu plus afara, vremea e cam mohorata si soseau pare foarte uda si mazgoasa… insa nu pot sta in casa.
Asa ca ma echipez ,de iarna totusi (geaca, pantaloni, manusi, caciula sub casca si huse de papuci, toate windstoper, toate semnate NW) fiindca vreau sa merg sus la munte sus…
Daca saptamana trecuta din “greseala” am ajuns pe la Rasca – Lapustesti, o tura care a depasit suta de km de data asta aleg Baisoara, o statiune aflata la aproximativ 50 de Cluj si peste 1300 m altitudine (cabana fiind la 1345 m). Zona se preteaza foarte mult schiului de partie si de tura iar vara turelor de trekking si Mtb.
Asadar plec in jurul orei 11:30 de-acasa cu apratorile de noroi montate deoarece soseaua inca e tot uda si oricum sus ma astept la multa umezeala. Constat ca dupa ce ies din Cluj sosele sunt perfect uscate si mi-e oarecum ciuda ca nu am fost mai grijuliu si ca m-am stropit pe picioare cu jegul de pe drumurile orasului nostru “curat”.
Totul e ok, ceva vant de fata dar asta e, vine primavara si e normal, sunt putin cam gros imbracat dar astept muntele pt a ma racori putin . Urcarea serioasa incepe din satul Baisoara si e lunga de 18 km in unele portiuni panta fiind mai mare de 10%. Incepe sa se simta racoarea dar si drumul incepe sa devina mai umed, aproape de statiune fiind acelasi jeg ca si pe soselele din Cluj.

Ajung in statiune unde raman surprins multitudinea de “turisti” veniti la aer curat desi zapada e cam moale si apoasa; imi cumpar si eu un suc, mi-l torn in bidonul golit si hotarasc sa fac calea intoarsa fiindca nu e de stat mult, e rece si eu sunt transpirat. Fac manevra mergand defapt tot in fata Am hotarat sa “gust” putin din zapada si sa las drumul pentru carare..desi un proverb romanesc nu ma indeamna la asta Nu e tocmai o varianta buna data fiind starea zapezii si instabilitatea provocata din cauza asta.. insa prefer albul in schimbul gropilor jegoase:) Asa ca scurtez o parte din serpetine dupa care ies in sosea si da-i la vale. Temperatura incepe din nou sa creasca pe masura ce cobor si odata ajuns in satul Baisoara dau iar de soare.. nu pentru mult timp insa fiindca in cateva minute intru in ploaie si vant rece lateral-fata care avea aproape acelasi efect cu al unei anestezii stomatologice Asta e.. se mai intampla, fara momente de acest gen e mai greu sa apreciez caldura si comfortul propriului camin

In final, nu ca ar conta asa de mult ca doar nu e contratimp solo, distanta totala s-a ridicat la 110 km, cu o diferenta estimativa de peste 2000 m si ceva peste 5 ore de pedalat.

Din pacate la Critical Mass nu am mai ajuns la timp si oricum eram cam ud si tzeapan pentru a mai avea chef de plimbare…

Ziua se va finaliza alaturi de coechipierii mei, chiar daca azi m-am dat singur, la un pahar de vorbe si o bila aruncata de mai multe ori catre popice.

Ride hard, ride 4 fun!

Tudor scrie:

Si uite ca s-a facut ziua… Mai exact 16 Martie 2007. Inca o zi de primavara timpurie cu cer senin si cu frig de-ti ingheatza degetele in manusile de bike dimineatza. Pe la 7:30 AM ne-am intalnit doi bosketi (Ely si Tudor) pe strada Campului sa mergem la o pedala pana in Turda, via Buru, pe offroad.

In Turda trebuia sa recuperez eu (Tudor) Dacia mea inchiriata la un prieten, ca doar ce mama naiba.. de pe prieteni se fac cei mai frumosi bani. Am urcat pe D.D. Rosca pana in Faget de unde am prins marcajul banda rosie si nu l-am mai lasat pana aproape de Cheile Turzii. In dreptul carierei de piatra de langa chei am trecut cu grija autostrada asigurandu-ne din ambele parti, dupa care am coborat pe sosea in Petrestii-de-Jos, mai exact in spatele Cheilor Turzii, dupa care am tinut Sud inspre Buru pe un drum de piatra. Ni s-au dat doua sanse sa alegem varianta buna inspre Buru… Evident am ales gresit de fiecare data. Pana la urma am ajuns intr-o sa la o manastire in constructie, chiar pe coama dealului Cheilor Turzii, destul de aproape de Piatra Secuiului. La manastire am intrebat un om daca se poate cobora pana in Turda prin padurea care tocmai incepea. Tipu ne-a zis ca se poate dar e greu de explicat pe unde ca sunt multe intersectii. Mare lucru era sa spuna ca Stanga-Dreapta-Dreapta-Stanga-Dreapta-Fatza-Stanga nu e varianta buna. Din nou ni s-au oferit o gramada de drumuletze pentru a alege calea buna si tot degeaba. Instinctul nostru de orientare a functionat de minune: tat in jos!!! Pana la urma am ales un drum care ne-a lasat pe o panta abrupta, plina de spini, cu o vaga urma de iarba culcata. Am incercat sa tinem bicicletele in frau, mergand pe langa ele din spini in tzepi. Pana la urma am ajuns jos dupa un finish in stil “drop’n roll”. Am urmat cursul raului Hasdate, proaspat iesit din chei.(poetic) Ce nu stiam noi era ca valea raului face cateva meandre (serpentine de apa) printre dealurile stancoase, ffffoarte greu accesibile cu bicicleta. Am inceput sa traversam raul pe bicicleta, punand pariu care se uda primul la picioare. Pana la urma Ely a castigat pariul.(“Tz-am zis io ca mandoi ne udam”) Dupa ce ne-am clatit sosetele in apa rece de munte fara sa ne descaltzam, moment marcat cu un “Ahhh!!” spus in soapta, am intrat intr-un defileu pe care eu continui sa-l numesc salbatic, chiar daca Ely a vazut doua trei urme de bocanc marimea 43 jumate. A urmat o serie de sarituri(pe jos) peste apa, in unele zone cu real pericol de inec, pasarea bicicletelor de la unu la altul ca lebenitzele. La un moment dat ne-a batut gandul sa o luam la innot dar cum Ely nu stia sa innoate si eu nu aveam la mine camera de rezerva, n-am avut cum sa-i fac colac din trusa mea de petece. Pana la urma ne-am catarat pe dealuri si am reusit sa-i dam de capat defileului care se termina brusc cu un mic stavilar. De-aici am mers lejer pe drum pana in Turda unde mi-am regasit Daciutza ruginita asteptand sa ne tarasca pana acasa…

CONCLUZII:
- Daca la prima intersectie ai gresit drumul, la a doua corecteaza-te!!
- Asculta de localnici, chiar daca nu-s din zona aia.
- “Tat in jos” nu e neaparat cel mai bun drum
- Merita sa te uzi la picioare pentru o Dacie coapta

P.S.
Ne cerem scuze pt calitatea pozelor, aveam la noi doar telefoanele mobile fiindca ne propusesem o zi normala de antrenament…

Text: Tudor Radu, adaptare Elisei Miron, foto: si unu si altu

A-n ceput de ieri sa cada
Cate-un fulg, acum a stat
Mi-am scos biku’ din ograda
Si-am pornit la pedalat.

Cine zicea ca iarna e pt ski? De ce sa nu fie si pt bike? De ce numa skiorii se pot antrena vara si noi bikeri iarna nu?!
Ei bine se poate si iarna pe bike.. doar ca la altitudini mai joase, unde stratul de zapada nu depaseste cu mult nivelul jantei…

Pentru tine cititorule, vreau sa-ti spun ca vremea la noi e numa’ buna de pedalat. Chair daca momentan, la ora asta zapada nu-si face simtita prea mult prezenta in zona orasului, sus pe dealu’ Feleacului lucrurile stau putin diferit.
Sfatul meu este sa parasesti carosabilul si ai sa vezi un drum umblat relativ putin de masini sau carutze, un drum pe care zapada nu s-a topit fiind perfecta de calcat pedala . E al naibi de frumos… auzi doar muzica crampoanele infingandu-se in zapada inghetzata iar in jurul tau totul e alb. Totusi ai grija la drum si la viteza, esti pe un teren alunecos si oricand poate apare ceva din fata, dupa o curba… si nu as vrea sa sa-ti apara vre-o masina de dupa curba, asa cum i s-antamplat lui Tudor Dar nu te speria , nu a patit nimic, a derapat si a intrat bikul putin sub roata fata a masini. Noroc ca masina a reusit sa opreasca la timp, viteza ei fiind mult mai mica decat a colegului meu.
Ajungi la padure, fara peripetzii si hotarasti s-o tai la vale, prin zapada virgina, care trece usor peste nivelul jantei, renuntzi la cararile umblate de turisti, cel putin pentru o vreme… Esti doar tu, bikul si caprioarele, toti tzopaind fericiti prin zapada.

Secretul fericirii consta si in echipamentul pe care il folosesti. Nu te imfofoli, in padure vantul nu bate atat de tare, viteza ta nu va fi una foarte mare in schimb efortul e considerabil mai mare decat o plimbare pe sosea. Astfel te vei incalzi rapid cand va incepe urcarea. Voi incerca sa-ti vand cateva ponturi experimentate personal de-a lungul a 7 ierni. Nu-ti voi prezenta echipament de expeditii in Alaska ci un echipament adecvat unui antrenament sau unei plimbari de 3-4 ore.

1. Picioarele

Stim cu totzii din mosi-stramosi ca frigul te ia de la picioare.
- sosetele – de preferat ia-ti ceva sosete de iarna, gasesti cam in toate magazinele de echipament montan. Eu unul folosesc sosete normale, de vara dar numai daca temperatura de-afara nu depaseste -3 -4 C.
- pantofii – e de preferat sa folosesti o pereche de pantofi de iarna care acopera si gleznele si care nu permit sa intre vantul. Sau poti folosi aceeasi pereche de pantofi cu care te dai vara, insa cu o husa protectoare pt vant. Singurul dezavantaj la huse e ca uneori va trebui sa urci unele pante pe langa bicicleta si asta va contribui la deteriorarea lor.
- pantalonii – Ia-ti ceva pantaloni de ciclism thermo si de preferat sa aiba si o protectie de vant in zona articulatiei. Daca nu gasesti asta poti opta pentru o pereche subtire de “izmene” de polar si o pereche de pantaloni subtiri cu cordura, wintex sau chiar GoreTex. Totusi nu recomand un pantalon complet de GoreTex… desi teoretic ei respira, vei avea surpriza ca te incalzesti prea tare. Daca alegi varianta a doua, nu uita sa-ti iei pantalonii scurti de ciclism pe sub, asta pentru comfortul tau la sezut.

2. Corp
- tricou – trage pe tine un tricou de corp stramt, care il gasesti la diferiti producatori de echipament de ciclism sau poti opta pentru un polar subtire pt corp care il gasesti in magazinele de echipament montan.
- bluza – in functie de cat de frig e afara poti sa iei una de ciclism cu maneci lungi sau un polar.
- geaca – e preferabil sa folosesti o geaca windstopper, preferabil captusita cu un strat subtire de polar pe interior. Le gasesti la toti producatorii de echipament de ciclism. Sau ca a doua varianta poti folosi o geaca windstopper din magazinele de munte, doar ca alea de-obicei sunt mai largi iar buzunarele vor fi pe lateral si nu la spate.
- manusi – ei si la capitolul asta poti folosi tot ceva subtire, dar cu windstopper, sau daca esti la fel de friguros ca si mine ia ceva de polar cu windstopper sau chiar manusi de ski daca e prea frig

3. Cap.
Ca sa eviti durerile de cap de a doua zi… nu mai amesteca bauturile…
- caciula – daca vrei sa folosesti casca atunci cauta ceva caciula subtire de windstopper care intra sub casca. Poti folosi de-asemenea o caciula normala cu o bandana windstopper peste ea sau o caciula cu windstopper pe care o gasesti in orice magazin de echipament montan.
- masca – daca e vant si vei avea de coborat pe sosea sau portiuni lungi de viteza iti recomand sa folosesti o masca tot cu windstopper care iti va acoperi nasul si pometii. Ti se vor vedea doar ochii care ar fi preferabil sa-i protejezi de soare si vant cu niste…
- ochelari – iti recomand sa folosesti ochelari recunoscuti pt calitatea lor. O lentila proasta iti poate deforma vederea, asa dar du-te fie intr-un magazin de bike fie intr-unul de munte si alege-ti o pereche de ochelari cu lentilele de care ai nevoie (pt soare puternic sau pentru padure si vreme mohorata)

Nu uita de: camera de rezerva, pompa, toolbox iar daca pornesti la drum mai lung si/sau ai in plan si ceva opriri mai lungi, ia un rucsacel la tine in care sa ai un tricou, o pereche de sosete, ceva mancare(batoane energizante, banane), ceai.

Daca mai e ceva de completat, nu ezitati.
Have a nice ride!

M-am hotarat sa-ti povestesc o experienta traita la unul din multele antrenamente, as putea povesti cate ceva de la fiecare antrenament insa acesta a fost unul mai special si sper ca unic. Zic asta pentru ca ce-ti voi povesti eu in continuare suna foarte palpitant insa pentru unii a insemnat doar pagube materiale… asa dar…

E o zi frumoasa de sfarsit de august, e duminica si ne avand nici o competitie programata in acest weekend m-am hotarat sa merg impreuna cu niste prieteni la o tura de MTB. Nimic neobisnuit pentru nici unul dintre noi. La ora 9 dimineata m-am intalnit la iesirea din Cluj Napoca, spre Oradea cu colegii mei de echipa (Dinamo – CCN): Marius si Sebi precum si cu inca doi prieteni: Septi si Oli (cel care are intodeauna grija ca bicicleta mea sa fie pregatita pentru concurs).
Tura incepe cu o portiune de sosea de aproximativ 25 Km, Cluj – Floresti – Gilau – Somesul Rece – Gura Rastii dupa care incepem urcarea prin Muntele Rece spre Balta. De-aici gasim o coborare super faina spre Maguri Racatau.

Coborarea incepe pe o poteca ingusta si abrupta cu cateva viraje foarte stranse si plina de crengute ude toate gata sa-ti schimbe directia… la un momendat se termina poteca intr-un parau prin care trebuie sa coboram insa pe langa bicicleta. Coboram vreo 200 m asa pana la un drum forestier, de aici viteza maxima! Ajungem in sosea chiar la intrarea in satul Maguri Racatau. Incepe sa ploua cu niste picuri mari si desi nu ne-a speriat ploia aparent trecatoare am hotarat sa ne adapostim intr-o curte unde era o mica terasa. Am stat insa mai mult decat ne-am asteptat, ploaia torentiala a durat vreo 3 ore… s-a facut ora 16 si am hotarat ca daca inceteaza putin ploaia plecam… la ora 16:20 am icalecat si am plecat, evident ca a inceput iar ploaia dar era chiar interesant… rulam cu 35 – 40 km/h pe soseaua uda si plina de belti pana am ajuns in Gura Rastii unde Surprize-Surprize: drumul este blocat de o alunecare de teren – bolovani, lemne si namol aduse de micile paraiase, acum devenite mari si agresive. Spre deosebire de ceilalti participanti la traficul rutier, am luat bicicletele in spate si am trecut acea portiune.
Am pus bicicletele iar pe soseaua plina de apa si am continuat drumul spre casa. Am mai mers aproximativ 500 m si am dat peste alta alunecare de teren peste sosea care insa era de netrecut.
Am intrat in apa incercand sa trec insa apa era mult prea puternica si riscam sa fim dusi odata cu bolovanii si bustenii adusi de apa in Somes. Am ramas o vreme in acea zona privind cu creste debitul apei, cum distruge tot ce prinde in calea ei… copaci, stalpi de curent, garduri… Ploua, ne era frig si foame, eram blocati acolo la 25 de Km de casa unde nici macar nu a picurat. Am hotarat sa ne intoarcem 1 km pana la intersectia cu drumul care urca la Manastirea Muntele Rece. Ne-am oprit sa mancam pentru ca nu am fi fost in stare sa urcam muntele flamazi. Am inceput urcarea cu gandul de a trece muntele insa cineva ne-a spus ca s-au mai linistit apele si ca am putea trece pe sosea. Ne-am intors si cu maxima atentie am trecut unul cate unul apa furioasa care ajungea pana in genunchi sub privirile oamenilor ramasi blocati cu masinile acolo si care nu aveau alta solutie decat sa astepte interventiile autoritatilor.

Odata scapati de-acolo, am format trenuletul sageata si cu toata viteza spre casa!
Dintr-o tura obisnuita care in mod normal nu ar fi durat mai mult de 4 ore s-a facut una de 12 ore, insa am vazut ceea ce inseamna putin din puterea naturii… de care bine ar fi sa nu ne batem joc!

Ride 4 fun!
Ely

Duminicã 25 AUG. 2002 DEPLASAREA PÂNÃ LA BÃILE HERCULANE

În jurul orei 9 dimineata plecãm cu o dubitã cu remorcã si cu 10 biciclete montate sus pe dubitã. În dubitã plin de bagaje si 10 persoane, dintre care 6 urma sã pedalãm în expeditia ce avea sã înceapã. Toate bune si frumoase, încet da’ sigur urcãm dealul Feleacului, masina se pare cã merge în ciuda vârstei pe care o are… atâta doar cã se aude o micã bãtaie undeva la motor, care devenea tot mai stresantã si tot mai tare pânã la un moment ! La intrare în Cãlan cel mai destept a cedat – motorul Nu sunt mecanic ca sã vã spun ce s-a întâmplat cu el dar stiu cã nu mai merita reparat, mai ales în drum. De-aici am prins o ocazie si am mers remorcati de un camion pânã în Hateg. Aici am convins alt camionagiu sã ne ajute, ne-a dus pânã în Caransebes. Din Caransebes nu am mai prins nici o ocazie, era duminicã seara deja se lãsase noaptea, ne-am tot înteresat în stânga în dreapta pânã am gãsit pe un localnic cu un cap de tir care s-a oferit sã ne ajute sã ajungem în Bãile Herculane de unde urmãtoarea zi urma sã înceapã expeditia. Am ajuns pe la miezul noptii odatã cu grupul de nemti care au venit de la Budapesta cu un microbus, important e cã am ajuns. Problema era cã dubita noastrã nu mai era în stare sã ducã bagajele pe durata expeditiei, asa cã dupã multe telefoane soferul nostru, Nelu, a reusit sã cheme pe luni dimineata din Cluj o alã dubitã care urma sã preia mai departe greul.

***

Luni 26 AUG. 2002 BÃILE HERCULANE – PONOARE

Dupã prima noapte dormitã în cort la camping “7 izvoare” am plecat dupã cum era planificat din-ainte pe valea Cernei în sus, pe sosea, asta dupã ce ne-am mai plimbat putin si prin oras. A început bine tura, vremea a fost destul de bunã urcarea pe sosea a fost foarte frumoasã, sus în pasul Closani ne-a asteptat masina unde ne-am si regrupat, am mai coborât aprox. 100 m pânã într-o parcare unde am fãcut pauzã de masã, vremea s-a rãcit putin a si picurat, singura zi în care au venit câtiva stropi. Dupã pauza de masã am continuat coborârea spre Baia de Aramã pânã în satul Godeanu unde am fãcut dreapta spre Isverna pe un drum neasfaltat si am ajuns la final în Ponoare la “PODUL LUI DUMNEZEU”. Dupã ce am admirat podul natural si pestera am instalat tabãra de corturi la un localnic în grãdinã.
TOTAL pe zi Km: 81,52 Timp de mers pe bike: 3h 43min

***

Marti 27 AUG. 2002 PONOARE – CHEILE BUTII

Desi traseul era planificat peste pasul Motru-Cerna, coada lacului Cerna, pasul Jiu-Cerna si Cheile Socolului, în lipsa lui Radu (care a venit abia în a doua sãptãmânã), nemtii au modificat traseul asa cã un grup au ales sã meargã pe drum forestier iar altul pe sosea prin Tg-Jiu. Eu am ales sã merg pe drumul forestier pe urmãtorul traseu: Ponoare – Baia de Aramã – dupã Arcani am fãcut stânga spre Runcu. Însã pânã aici trei dintre noi (eu cu Aty si Levi) ne-am abãtut putin din traseu si am vizitat casa memorialã a lui Brâncusi. Am revenit înapoi în drumul principal am ajuns restul grupului si am continuat pânã în Runcu. De-aici drumul asfaltat s-a terminat si a început drumul forestier pe valea Sohodolului, prin Cheile Sohodolului, o urcare lungã pânã în pasul Dâlma Cãzutã. Aici am gresit putin drumul dar ne-am dat seama destul de repede. Din pas am coborât spre Valea de Pesti mai apoi când am dat în sosea am fãcut stânga prin Câmpul lui Neag si am ajuns în Cheile Butii, unde am rãmas douã nopti, puteam pune cortul dar am preferat sã dormim toti în cabanã.
TOTAL pe zi Km: 96 Timp de mers pe bike: aprox.5h

***

Miercuri 28 AUG. 2002 zi de pauzã – plimbare prin chei / turã Retezat www.retezat.ro

Prima zi de pauzã. Un grup au plecat dimineata în Retezat, unii dintre noi au rãmas la cabanã, unii s-au plimbat putin prin chei iar noi (Eu, Aty, Levi, Marius si Adi) ne-am trezit abia dupã-masa cã ar fi fain sã mergem în Retezat, asta dupã ce ne-am spãlat hainele, ne-am curãtat si reglat bicicletele. Am plecat dupã masa pe la ora 14 doar noi cinci înspre cabana Buta. Tura a fost foarte fainã, una dintre cele mai faine, pe un drum foarte bolovãnos pe care care mai de care ne ambitionam sã nu ne dãm jos de pe biciclete în ciuda apei care curgea peste drum, a bolovanilor mari sau a pantelor abrupte; nu am reusit prea mult… oricum pânã acum era cea mai fainã turã din aceastã expeditie. Am ajuns dupã 1h 30min la cabana Buta. Aici am mâncat si am bãut ceai fierbinte de la cabanã. Din cauzã cã am plecat târziu de jos nu am putut merge la lacul Bucura asa cum am fi dorit fiind cã ne-ar fi prins noaptea, asa cã am ales sã ne întoarcem dupã ce ne-am întâlnit cu grupul care a plecat de dimineatã. Ne-am întors pe acelasi drum pe care am si urcat. A fost o turã super mai ales dacã scot partea în care eu am cãzut într-o curbã strânsã, Aty care era la distantã micã în spatele meu a sãrit de pe bicicletã fãrã sã pãteascã nimic, eu însã m-am julit putin la genunchi.
TOTAL pe zi Km: 27,92 Timp de mers pe bike: 2h 08min

***

Joi 29 AUG. 2002 CHEILE BUTII – OBÂRSIA LOTRULUI (1345m)

Destinatia s-a schimbat si de data asta, în loc sã ajungem la Rânca am ajuns la Obârsia Lotrului. S-au format si de data asta douã grupuri desi am parcurs acelasi traseu. Am plecat din Cheile Butii – Câmpul lui Neag – Uricani – Lupeni – Vulcan – Petrosani. Din Petrosani am gresit putin întrebarea pe care o puneam oamenilor; noi întrebam de satul Slãtinioara care pe hartã apãrea putin în dreapta soselei principale 7A (spre Voineasa), asa cã dupã îndrumãrile localnicilor am luat-o pe o strãdutã din Petrosani care era ne-asfaltatã pânã în satul cu pricina, de-aici drumul se înfunda ! Ne-am dat seama cã am fãcut o gresalã dar deviza noastrã e “tot în fatã” asa cã trecând prin vreo trei grãdini (cu acordul propietarilor) am ajuns într-un drum neasfaltat care cobora spre sosea. Partea fainã cã trei din grup au gãsit drumul bun la început… Am ajuns la sosea si am urcat pânã în pasul Lotru (1575), aici ne-am regrupat si a început coborârea pânã în Obârsia Lotrului pe drum neasfaltat. Dupã ce ne-am instalat corturile am mers pânã la lacul Vidra la baraj (aprox 18 Km de la locul de campare). A fost ziua în care am fãcut cei mai multi Km în expeditia aceasta, majoritatea traseului a fost sosea cu un peisaj super. Noaptea am dormit în cort, aproape toti; erau si ceva cãsute dar destul de scumpe.
TOTAL pe zi Km: 120,77 Timp de mers pe bike: 5h 37min

***

Vineri 30 AUG. 2002 OBÂRSIA LOTRULUI – PESTERA MUIERII

Dimineata am pornit spre pasul Urdele pe un drum forestier (67 C) ambele grupuri formate, unul din grupuri urma sã meargã pe sosea prin Rânca, iar noi ceilalti dupã pasul Urdele (2130m conform GPS) am fãcut stânga pe creastã pe marcajul turistic bandã rosie. Peisajele de aici au fost extraordinare; drumul bolovãnos de tractor care urca în serpentine pânã în pas, pas care era în nori, cea mai frumoasã zi – pãrerea mea. Drumul de creastã a fost destul de dificil atât din cauza pantelor în urcare cât si din cauza bolovanilor; am continuat tot pe marcaj peste Vf. Micaia – 2200 m, nu a fost asa simplu cum pare fiind cã urcarea pânã în vârf ne-a luat vreo jumãtate de orã bunã de cãrat biciclete în spate dupã care la coborâre pânã în drumul forestier unii au preferat sã meargã pe lângã biciclete, oricum nu mare avans am avut nici cei care am coborât pe ele din cauzã cã nu prea era o potecã vizibilã iar solul era bolovãnos si plin de smocuri de iarbã sau bolovani acoperiti de muschi, toate astea a fãcut pentru câtiva dintre noi sã fie un downhill tentant. Dar downhill-ul nu s-a terminat, a început drumul forestier care fusese spãlat de ape ceea ce a rãmas dupã ape au fost doar bolovanii cei mai mãrisori. Pe drumul acesta eu personal am prins viteza maximã de 58 Km/h, doar cã mai pe la jumatea lui am fãcut panã, iar pe urmã a început sã-mi facã figuri rola de schimbãtor… Am coborât putin cam stresat din cauza problemelor tehnice dar am uitat de ele când am intrat în Cheile Oltetului, se întelege de ce. De-aici am iesit în Polovragi, am continuat prin Baia de Fier si am ajuns la Cabana Pestera Muierilor. Majoritatea am dormit în cabana iar cei care nu au mai avut loc în cabanã au dormit la hotel. Aici am stat douã nopti. Tura asta a fost cea mai adevãratã din toatã expeditia, a fost ziua în care am ajuns la cea mai mare altitudine din aceastã expeditie.
TOTAL pe zi Km: 69,53 Timp de mers pe bike: 4h 48min

***

Sâmbãtã 31 AUG. 2002 zi de pauzã, program liber ales: vizitare pestera Polovragi si Muierilor

Am rãmas încã o zi aici asa dupã cum era planificat de la început pentru a putea vizita cine ce vrea. O parte dintre noi am vizitat pestera Polovragi din Cheile Oltetului si pestera Muierilor. ::(click aici pentru mai multe informatii despre Cheile Oltetului si Pestera Polovragi):: La sfârsitul zilei am fãcut verificãrile tehnice necesare la biciclete astfel încât urmãtoarea zi sã putem continua expeditia. De pedalat am pedalat doar pânã la pestera Polovragi si înapoi cã doar era zi de pauzã.
TOTAL pe zi Km: 20 Timp de mers pe bike: 1h 10min